Petre Pîrvu, primarul orașului Zimnicea, riscă să-și piardă mandatul după aplicarea noilor prevederi ale legii Fritz. În urma verificărilor Agenției Naționale de Integritate, edilul a fost identificat în situație de conflict de interese, situație constatată definitiv în 2017.
Potrivit unui comunicat ANI, în ianuarie 2017, Pîrvu a fost declarat în conflict de interese administrativ, fiind acuzat că a semnat contracte între Primăria Zimnicea și societatea Tel Drum, în care figura ca persoană evaluată. În urma acestor constatări, au urmat mai multe termene de judecată, iar decizia finală a fost pronunțată în primăvara anului 2026.
Citește și: O țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian românesc lângă Sulina și a fost emis mesaj RO-Alert
Legea Fritz, promulgată la sfârșitul lunii august, prevede că persoanele aflate în situații de incompatibilitate, conflict de interese sau averi nejustificate, dacă nu au fost înlăturate până la intrarea în vigoare, își pierd dreptul de a ocupa funcții publice în termen de 30 de zile. În cazul lui Petre Pîrvu, dacă nu se va interveni cu alte decizii, acesta va pierde mandatul de primar spre sfârșitul lunii septembrie.
Impactul legii Fritz asupra administrației locale din Teleorman
Aplicarea noii legi va avea efecte și în alte localități din județ, unde funcționarii publici și aleșii locali trebuie să se conformeze noilor reguli pentru a evita pierderea mandatelor. În cazul primarului de la Zimnicea, această situație marchează sfârșitul unei perioade de peste două decenii în funcție.
Conform Ziarulteleormanul.ro
